Făcusem emisiuni la radio despre proiectele JCI, cunoșteam câțiva jaycee și știam, în linii mari, „cu ce se mănâncă” organizația. Știam că reunește tineri ambițioși, întreprinzători, dornici să se implice și să găsească soluții la probleme, care învață continuu, se dezvoltă și își formează conexiuni. Mai știam că nu peste tot găsești astfel de oameni, în multe locuri dai de oameni experți în găsirea de…probleme la soluții. : ) Îmi doream sincer să fac parte dintr-un astfel de grup, să gândesc și eu în acest fel, să mă molipsesc de energia lor și să-i molipsesc cu entuziasmul meu. Totuși, aveam o reținere în a mă implica. Iar acea reținere se numea Nu am timp. Da, timpul ăsta cu care ne luptăm zi de zi și oră de oră era, în opinia mea, vinovat pentru multe scuze și refuzuri. Până într-o zi când mi-am spus: Gata, încerc. Era toamna lui 2014.

Lucram atunci la radio, dar simțeam cumva că drumul meu ar trebui să ia o cotitură ca să fiu 100% mulțumită de viața mea profesională, credeam că șansele mele de creștere aici sunt limitate, iar PR-ul îmi făcea tot mai tare cu ochiul. Timid, deocamdată.

Cu o zi înainte de interviul în JCI mi-am luxat piciorul, într-o excursie la Sfix și la Babe, așa că ar fi fost ocazia perfectă să mai amân încă o săptămână sau chiar două întâlnirea cu Florin și Steli, cei doi președinți (local și național) care urmau să mă intervieveze. Am sărit într-un picior de la taxi și până la lift și din lift și până în biroul JCI, iar apoi ne-am pus pe povestit. Idei, proiecte, propuneri, contribuții. Mi-a plăcut mult discuția, dar tot nu-mi era clar cum pot EU contribui. Aveam să aflu în doar câteva zile, căci am început în forță implicarea în organizație. Pentru început m-am ocupat de social media, PR și comunicare (că tot mă pasiona subiectul și cochetam cu el. Veneam din presă, deci tare greu nu avea să fie).

La scurt timp (câteva luni) am decis și la nivel profesional să mă dedic acestui domeniu, am plecat de la radio pentru a mă ocupa de PR la Fapte pentru două proiecte în care cred: festivalul Jazz in the Park și rețeaua națională Târgul de Cariere. Iar JCI-ul a avut o mare influență în această schimbare, căci eram înconjurată de oameni care-și asumau riscuri, vedeau mai departe de câștigul imediat și gândeau pe termen lung. În plus, aici am testat ce înseamnă de fapt munca în PR.

În aprilie 2015 am intrat cu acte în JCI, iar în 2016 am fost aleasă vicepreședinte de proiecte. 2017 e anul cel mai provocator pentru mine, căci sunt președintele JCI Cluj, organizație care acum are peste 40 de membri full și mai mult de 26 aspiranți. Timpul are azi cu totul altă dinamică față de acum doi ani când îmi puteam permite să spun Nu am timp. Acum, după doi ani intenși, frumoși, plini de proiecte, fac o scurtă recapitulare. Ce mi-a adus JCI în cei doi ani?

Schimbare în carieră, time management control, gestionare mai bună a situațiilor dificile, încredere în forțele proprii, curaj, contacte valoroase profesional și personal (din organizație și din afară), zeci de oportunități de a ține traininguri, prezentări și speech-uri, deschidere internațională, o rețea de prieteni peste tot în lume.

Râd acum în sinea mea când cineva îmi spune că nu are timp. Avem timp pentru tot ceea ce contează pentru noi. Numai să știm ce contează și de ce.

Corina Brândușan
PR Manager Fapte
Președinte JCI Cluj