Credo-ul JCI sau JCI Creed

Credo-ul JCI sau JCI Creed

Distribuie

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Era anul 1946. Trecuseră deja 31 de ani de când mișcarea Camerei de Tineret avea impact pozitiv în societatea americană și 2 ani de când se extinsese în afara granițelor. Trecuseră 31 de ani de la fondarea primei organizații de către Henry Giessenbier, “Young Men’s Progressive Civic Association (YMPCA)”, în 1915. Sub viziunea inițială a fondatorului, s-au unit după Primul Război Mondial 29 de asociații în numele de „U.S. Chamber of Commerce”, iar spre finalul anilor ’30 erau aproape 700 în această uniune. Al Doilea Război Mondial a arătat clar că era nevoie de o colaborare și mai bună a cetățenilor, căci oamenii se aseamănă și se pot uni, ca să se ajute și să fie împreună mai buni, indiferent de interesele politice ale țărilor. A adus nevoia de a extinde organizația la nivel internațional, pentru un impact global. Astfel a apărut Junior Chamber International, la întâlnirea din Mexico City, în 1944.

În 1946 au loc Primul congres Mondial JCI și Prima Convenție Națională de după război a US Junior Chamber of Commerce (USJCC) în Milwaukee, Wisconsin. La această Convenție Națională, C. William Brownfield, Vicepreședintele național al USJCC propune ca organizația să aibă un Credo. Își asumă să surprindă el chintesența valorilor membrilor, declarându-se inspirat de devotamentul acestora „pentru scopul de a servi omenirea în mii de feluri diferite, direct la nivel local, unde libertatea trăiește sau moare”.  

El vedea organizația ca „potențialul unei forțe noi în lume, una capabilă să schimbe balanța între victorie și înfrângere  într-o vreme de criză, pentru modul nostru de viață ales.”

Din această intenție, în drumul lui de 75 de minute spre serviciu dintr-o zi din iulie 1946, Brownfiled și-a notat pe o hârtie ceea ce avea să devină JCI Creed până în ziua de azi. Atunci s-a numit Jaycee Creed, unde jaycee vinde de la JC, prescurtarea calității de membru în Junior Chamber. În 1950 i-a adăugat un rând suplimentar la început, despre credința care motivează viața, celelalte  rămânând așa cum le-a scris inițial.

De atunci încoace au fost multe discuții despre Credo și chiar încercări de a-l adapta sau moderniza. Totuși, de fiecare dată s-a ajuns la concluzia că acele cuvinte simple de acum mai bine de jumătate de secol arată cu acuratețe valorile ce însuflețesc localele din întreaga lume.

Acest Credo e recitat de membri la congrese și adunări. Brownsfield însuși a spus atunci când și-a prezentat Creed-ul că „ fiecare membru e liber să-l interpreteze în lumina propriei conștiințe”.

Credo-ul JCI:

  • „Credința în Dumnezeu dă vieții umane semnificație și scop.
  • Înfrățirea între oameni transcende suveranitatea națiunilor.
  • Echitatea economică poate fi dobândită cel mai bine de către oameni liberi, prin spirit întreprinzător liber.
  • Guvernul ar trebui să fie despre legi, mai degrabă decât despre oameni.
  • Cea mai mare comoară pe Pământ se află în personalitatea umană.
  • Servirea umanității e cea mai bună muncă de viață.”

În continuare, iată și felul în care Brownsfield explica Jaycee Creed:

  • Credința în Dumnezeu dă vieții umane semnificație și scop.  – „Membrii JCI, proveniți din multe origini religioase, sunt uniți de o credință comună; că omul trăiește după voia Dumnezeului său și voia lui Dumnezeu pentru om este binele; iar viața care merită trăită e trăită în armonie cu planul Său etern.” (nu se referă la o anumită zeitate, ci la faptul că fiecare crede în ceva mai presus de sine)
  • Înfrățirea dintre oameni transcende suveranitatea națiunilor.  „Granițele făcute de om au fost trasate și retrasate, separând rasa umană în multe națiuni. Dar dincolo de toate aceste diviziuni ne-naturale, a fost mereu o comunicare prin artă, știință, comerț și religii, ca dovadă a frăției omenești universale, ca dovadă că omul în sine e valoros și nu diviziunile sale teritoriale.”
    (toți oamenii sunt egali și sunt cetățeni ai planetei, chiar dacă respectă apartenența națională)
  • Echitatea economică poate fi dobândită cel mai bine de către oameni liberi, prin spirit întreprinzător liber. „Acolo unde creșterea economică a fost mare, omul a fost liber să-și urmeze visele și să facă avere personală, făcând ceva ce n-a mai fost făcut înainte sau făcând mai bine ca înainte. Sistemul dezvoltării personale prin întreprindere privată poate fi adaptat cu variațiuni, ca să se potrivească nevoilor locale în multe părți ale globului.”
  • Guvernul ar trebui să fie despre legi, mai degrabă decât despre oameni.  „Într-o societate liberă, legea fundamentală e derivată de la oameni. Ei dețin autoritatea finală.” (conține ideea Președintelui Abraham Lincoln, care a vorbit despre un guvern „al oamenilor, pentru oameni și de către oameni”, unde nimeni n-ar trebui să fie mai presus de lege, indiferent de statut, iar legea să reprezinte progresul comun)
  • Cea mai mare comoară pe Pământ se află în personalitatea umană. „Adevărata comoară e în inima oamenilor. Avem un vast câmp al oportunității pentru a cultiva personalitatea umană. Nu cantitatea sau lungimea vieții în dă sevă, ci calitatea cu care o trăim, realizările pe care le facem în termeni de progres uman.”
  • Servirea umanității e cea mai bună muncă de viață.„Viața trăită fără egoism devine mai bogată, mai profundă, mai plenară. Bucuria durează mai mult, iar pacea minții e mai sigură. Lumea se uită la ce contribuție a adus o astfel de viață și îl însemnează pe cel care a trăit-o ca un binefăcător al rasei umane; totuși acesta știe că, de fapt, el a beneficiat cel mai mult din asta.”  (Reprodus dupa arhivele US Junior Chamber of Commerce)

Mulți oameni își trăiesc viața după acest crez sau, cel puțin, meditează la el din când în când. Indiferent ce Credo ai, e important să practici lucrurile în care crezi, căci credința fără acțiune se risipește în neant.

Cu o invitație la acționare își sumarizează și Brownfield interpretarea: „Doar în faptă cuvântul poate deveni viu.”

În măsura în care te inspiră aceste valori, te invităm să te alături acțiunilor noastre de voluntariat. Caută comunitatea JCI cea mai apropiată de tine și devino și mai activ în a schimba pozitiv ceea ce vezi în jurul tău!

La Cluj te invităm la Meet JCI în 27 februarie 2017, când vorbim pe larg despre proiectele în care ne implicăm anul acesta.

Te așteptăm!

Gabriela Vereș
Director Internaționalism

Scroll to Top