Orice acțiune de voluntariat e un pas înainte pentru comunitate. Cât impact concret are acel pas înainte asupra comunității, depinde în mare măsură de modul în care un om implicat știe și poate să își ducă inițiativa în medii administrative, legislative sau executive, de modul în care reușește să “traducă” participarea activă în măsuri legislative la nivelul instituțiilor publice. Dar pentru asta e nevoie de o foarte bună cunoaștere a ce presupune fiecare dintre aceste medii.

În JCI Cluj am cunoscut un om care a înțeles și aplicat toate acestea de câțiva ani. E vorba de colegul nostru Horia Neș, membru JCI de peste 8 ani, timp în care a ocupat o serie de funcții la nivel local (Președinte JCI Cluj, Vicepreședinte Financiar Cluj), regional (Vicepreședinte Dezvoltare Nord JCI România) și național (Vicepreședinte Politici Economice JCI România). Fiind nu doar un cetățean extrem de implicat, Horia deține și mai mult de un deceniu de expertiză în vânzări, dezvoltare de afaceri, dezvoltare de produs sau team management.

Am vrut să înțelegem cum anume a reușit să facă tranziția de la voluntar la facilitator și cât de importantă e implicarea unui voluntar în politici economice.

 

Ce sunt, de fapt, politicile economice? Poti să ne dai niște exemple?

Orice lege are nevoie de un proiect, o propunere legislativă. Politicile economice sunt o multitudine de acțiuni care ideal ar fi să se finalizeze cu o propunere legislativă care, în final, să apară într-o lege. Acțiunile respective pot să fie: dezbateri, mese rotunde, idei, discuții între mai mulți stakeholderi.

De ce e important să le înțelegem și să ne ocupăm de asta?

Pentru că drumul de la idee la lege este formalizat prin anumite etape. Un anumit proiect de lege trebuie să adune un anumit număr de semnături, să fie depus în Parlament, să adune voturi atât din Camera Deputaților cât și din Senat și apoi să fie semnat/aprobat de Președinte.

Cum și de ce să înveți despre politici economice în JCI și nu altundeva? Ne poți spune mai multe despre Comisia de Politici Economice din JCI?
Am înființat Comisia de Politici Economice în JCI cu scopul de a ajuta membrii JCI să devină activi în zona aceasta prin:
  1. informare și învățare – newsletter și workshopuri organizate de noi sau de specialiști;
  2. exercițiu practic – organizarea de dezbateri sau mese rotunde de către JCI, știu cel puțin două din mandatul meu: 
    •  Masa rotundă la Tg.Mureș pe tema colaborării și implicării civice în acest oraș
    • Masa rotundă pe tema risipei alimentare – dezbaterea legii și a punerii în aplicare, s-a organizat la București cu sprijinul Ministerelor Agriculturii și Dialog Social
  3. colaborare – participarea la alte dezbateri și initiative legislative propuse de alte ONG-uri sau Partide Politice.
Care poate fi aportul unui cetățean în comunitate, odată ce deține cunoștințe de politici publice/economice?

Ca cetățean care are genul acesta de cunoștințe, poți să aduci la “masă” persoane din toate zonele economice și politice. Ca să poți aduce impact real, trebuie să parcurgi următorii pași:

  • informare;
  • învățare;
  • participare;
  • colaborare.

Practic, după ce se familiarizează cu Politicile Economice, cetățeanul poate propune, dezbate și susține o inițiativă legislativă care să se finalizeze într-o lege.

Ce a făcut JCI până acum în ceea ce privește politicile economice și ce urmează din acest punct de vedere?

JCI are de 3 ani o continuitate în acest domeniu și organizează sau participă la mese rotunde și dezbateri pe teme politice sau economice prin Vicepreședinți și Președinți – la nivel macro -, în timp ce la nivel județean sau regional fiecare echipă de conducere se implică prin reprezentanți trimiși la astfel de evenimente.

JCI la nivel internațional este partener ONU si susține prin proiecte Agenda pentru Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă 2030  De asemenea, suntem implicați și în proiecte de inițiativă civică la nivel european, ca Step Up 4 Europe  sau European know-how transfer.

Practic, JCI poate “ataca” orice nevoie există în comunitate conform ACF (active citizen framework) și o poate susține până la proiect de lege. În acest sens, Legea Risipei Alimentare e unul dintre cazurile în care am fost cel mai implicați datorită proiectului Food Waste Combat, prin dezbaterile/întâlnirile pe această temă.