Am plecat în Suedia cu gândul că voi mai învăța ceva nou pentru mine și voi reuși să aflu mai multe din tainele JCI-ului. Sunt o fire curioasă de felul meu și tot timpul vreau și îmi place noul și consider că orice experiență contribuie la dezvoltarea mea personală.
Am ajuns în Suedia în după amiaza în data de 4 August. Prognoza zicea că o sa fie frig și ploaie, dar nu a fost așa. Când am ajuns în Malmo era foarte cald și soarele ardea cu putere. Am ieșit din aeroport și am început să întrebăm care este autobuzul care merge spre oraș.
Am descoperit că oamenii sunt foarte deschiși și daca le ceri ajutorul, sunt foarte binevoitori să îți ofere sfaturi. Suedia este digitalizată, totul se plătește online și biletele se cumpără prin aplicații. Dacă ai cash la tine, îți spun de pe acum că nu ai ce face cu ei.
Academia începea a doua zi, la ora 1 după amiază și am zis că de ce să nu profit de timpul pe care îl am și să rămân în oraș în aceasta. Am ajuns în oraș și, îndreptându-mă către hotel, am putut observa că un grup de tineri stau pe iarbă și se bucură de vremea frumoasă de afară, chiar în apropierea gării din Malmo. Mi-am luat câteva puncte de orientare pentru a doua zi, pentru că Academia nu se află în oraș, e mult mai departe: trebuie să luați un tren, un autobuz, o mașina, un alt tren, să mergeti și pe jos, și pe sus 😊) glumesc, sau poate nu. Oricum nu vă dau prea multe detalii, pentru a vă face curioși și să veniți să experimentați.
Ce pot să vă zic este că suedezii profită tot timpul de vremea caldă, atunci când au ocazia. În zilele petrecute în Suedia, am avut ocazia să experimentez și eu, fenomenele naturii care au loc, de la trecerea de 9-10 grade la 20 de grade în doar câteva minute și de la vremea frumoasă de la mare cu soare, la o furtună rapidă care tinde să te ia pe sus.
Ajunsă a doua zi la academie, am avut parte de primirea călduroasă a organizatorilor, unde am aflat că nu doar JCI Suedia se ocupă de organizarea Academiei ci și JCI Danemarca, Germania, Finlanda, Norvegia și alte țări care sunt interesate să se implice.
La Academie ai ocazia să faci cunoștință cu cei din viitoarele boarduri locale, naționale și chiar cu cei care vor să candideze la nivel mondial, dar și cu cei care ocupă funcții în momentul actual.
Tot programul Academiei este foarte încărcat și dacă te gândești că vrei să vizitezi în timpul Academiei, nu îți recomand să îți faci planuri. Aș putea spune că toată experiență te ajută să te descoperi pe tine, să te vezi pe tine ca persoană, să vezi cum reacționezi în anumite situații și cum le faci față. Pe scurt, te ajută pentru viitoarea poziție pe care candidezi. Dar nu numai.
Ești pus în situația să lucrezi în echipă, cu diferite persoane pe care nu le cunoști, nu le știi temperamentul sau cum funcționează, dar știi că trebuie să duci la capăt proiectul sau mandatul și nu trebuie să renunți.
Chit că e greu, foarte greu, că vrei sa renunți la fiecare minut și simți că nimeni nu te înțelege și nimic nu funcționează, totuși găsești puterea interioară și îți duci la capăt ceea ce ai început.
Academia este intensă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, ești pus în situații critice în care trebuie să funcționezi bine, tu ca persoană în primul rând, dar și ca echipă. Oricine dorește să participe în viitor la Academie, îi recomand să vină cu toată deschiderea și dacă îți imaginezi cum va fi, crede-mă că îți va depăși așteptările.
Un alt bonus este că mâncarea este delicioasă din care îți vine să guști cât de mult poți, dar crede-mă că nu ajungi la toate. Mai jos este o poza cu un breakfast, dintr-o mică pauză, vă zic că totul este super bun.
Am întâlnit persoane din JCI din toată Europa, am discutat despre probleme, situații plăcute dar și neplăcute care sunt sau pot apărea în board-uri și am încercat să găsim câte o soluție. La Academie poți să îți faci prieteni, cu care poți ține legatura și să ai cui te plânge sau discuta diferite probleme.
Din România am fost doar trei persoane, Ana Maria din Târgu Mureș, Alex din București și eu din Cluj. Dar chiar dacă am stat în același loc, în aceeași clădire, nu am avut timp să vorbim unul cu altul sau să stăm la o cafea. Îmi amintesc că în ultima seară nu știu cum am reușit și am stat toți trei împreună la masă și Alex zice “Mi-a fost dor sa vorbesc în română“.
La început o echipă, la sfârșit prietenii. E greu să faci o echipă să funcționeze, dar și după ce reușești nu îi mai dezlipești.
E timpul să plecăm spre casă, dar îmi dau seama că ceva s-a schimbat. Plec eliberată de griji și de tot ce a fost în spate și sunt încărcată cu energie, cu învățături și strategii de lucru pentru a le pune în aplicare, dar și cu noi prieteni, care la început erau doar niște necunoscuți, iar la plecare plănuiam unde să ne vedem cât mai curând.
Carmen Petrovici
VP Proiecte, JCI Cluj