JCI Cluj + JCI Basel, o experiență cu amintiri de neuitat

Experiența JCI vine la pachet cu vizite peste hotare, prieteni noi și multe momente inedite. În august 2022, o parte din echipa JCI Cluj a călătorit în Basel pentru a vizita colegii de acolo. 

Distribuie

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Experiența JCI vine la pachet cu vizite peste hotare, prieteni noi și multe momente inedite. În august 2022, o parte din echipa JCI Cluj a călătorit în Basel pentru a vizita colegii de acolo. 

Una dintre cele mai faine direcții în JCI este latura internațională – ca membru poți să îți faci prieteni efectiv în întreaga lume, să te bucuri de acomodarea cu o cultură nouă și să preiei exemple de bune practici. La finalul lunii august, 8 membri JCI Cluj au făcut o excursie specială tocmai în Elveția, în Basel – totul în baza unei colaborări între cele două locale. Experiența a fost una cu adevărat specială: am avut la dispoziție 4 zile – timp în care am vizitat companii ale colegilor elvețieni, am vorbit despre ciocolată, ceasuri și văcuțe fericite, am participat la un festival cu totul inedit și am avut șansa de a admira peisaje feerice tocmai în punctul central al țării.

Programul de twinning cu JCI Basel datează din 2019, iar proiectul a apărut în acel moment după ce un fost membru s-a mutat în Elveția și a identificat beneficiile unei astfel de colaborări. Pe lângă activitățile excursiei, cele două locale au colaborat la mai multe proiecte sociale. Colegii din Basel au fost un real ajutor în 2022 și au reușit să strângă aproape 3.000 de euro pentru a ne ajuta în proiectele dedicate refugiaților ucraineni – toți banii au fost direcționați către hub-ul dedicat copiilor ucraineni, unde cei mici învață. Ne bucurăm de un asemenea parteneriat și le mulțumim colegilor elvețieni pentru efortul depus!

JCI Basel, vă așteptăm la Cluj în 2023!

Scroll to Top