Fapte bune și sustenabilitate. JCI Cluj a oferit sute de articole vestimentare persoanelor nevoiașe

În al treilea weekend din februarie am dăruit sute de articole vestimentare unor persoane cu posibilități financiare reduse, în cadrul unui eveniment inedit. Un altfel de târg de haine. Voluntarii noștri au aranjat totul precum într-un magazin, iar beneficiarii, zeci la număr, și-au ales gratuit exact acele piese pe care și le-au dorit.

Distribuie

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Evenimentul “Haine în dar“a făcut parte din #ReClothing, proiectul prin care ne-am propus să demonstrăm că orice articol vestimentar poate primi o a doua șansă. Hainele expuse au provenit de la clujenii cu suflet mare care au răspuns apelului de a dona acele haine pe care nu le mai folosesc.

Noi, cei din JCI Cluj, luptăm pentru a demonstra tuturor că cele mai multe articole vestimentare pot fi salvate și nu ar trebui să ajungă direct la gunoi atunci când ne plictisim de ele. În ultimele luni i-am încurajat pe clujeni să doneze haine. Cum reacția lor a fost foarte bună, volumul primit a fost uriaș. Astfel am decis să ne uităm către cei mai puțin norocoși, care au o reală nevoie de ajutor, și să dăruim haine unor persoane care se vor bucura cu adevărat de ele. Reacția a fost extraordinară. Ne-am bucurat să vedem că oamenii au fost deschiși în fața acestei idei și acțiunea a fost una de impact”, a declarat Ioana Pîrlea, președintele JCI Cluj.

Anual, în lume se produc circa 150 de miliarde de articole de îmbrăcăminte. Domeniul se situează pe locul al doilea în topul celor mai mari poluatori din lume. Însă 95% din deșeurile textile ar putea fi refolosite, repurtate sau reciclate.

În 2021 JCI Cluj a organizat trei târguri cu vânzare în cadrul cărora voluntarii au strâns fonduri pe care le-au alocat pentru dotarea unor școli din mediul rural, precum și pentru achiziționarea unor cadouri speciale în prag de sărbători pentru zeci de copii din județ.

Scroll to Top